Un contract cu o autoritate publică nu conferă automat unei societăți comerciale competența de a gestiona câinii fără stăpân
Activitățile de capturare, transport, adăpostire și gestionare a câinilor fără stăpân nu pot fi desfășurate de orice societate comercială numai pentru că aceasta a încheiat un contract cu o autoritate publică.
Înaintea contractului există o condiție fundamentală:
societatea trebuie să aibă competența legală necesară desfășurării activităților în domeniul protecției animalelor.
Gestionarea câinilor fără stăpân este reglementată printr-un cadru normativ special, iar existența unui contract de achiziție publică, a unei facturi sau a unei autorizări pentru servicii veterinare nu poate substitui condițiile prevăzute de legislația specială.
Întrebarea esențială nu este, așadar:
„Are societatea un contract?”
ci:
„Avea societatea competența legală, rezultată inclusiv din activitățile înscrise în actele sale de înființare, pentru a desfășura activități în domeniul protecției animalelor și pentru a gestiona serviciul specializat?”
HG nr. 1059/2013 vorbește expres despre „competența” în domeniul protecției animalelor
Această condiție nu reprezintă o interpretare extensivă.
Art. 2 lit. n) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1059/2013 definește operatorul serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân prin raportare expresă la competența și capacitatea de a presta servicii în domeniul protecției animalelor.
Prin urmare, competența în domeniul protecției animalelor constituie o condiție distinctă care trebuie verificată în cazul fiecărei persoane juridice care pretinde că poate desfășura serviciul.
Curtea Constituțională: competența trebuie raportată la domeniul protecției animalelor și la actele de constituire
Problema a fost analizată în mod direct de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 483 din 27 septembrie 2023.
Curtea nu a redus condițiile necesare la simpla existență juridică a unei societăți și nici la faptul că aceasta poate presta servicii veterinare.
Dimpotrivă, analiza Curții privește expres activitățile în domeniul protecției animalelor, obiectul de activitate înscris în actul constitutiv și condițiile în care poate fi acordat dreptul de gestionare a serviciului.
La pct. 55, Curtea reține:
„În privința persoanelor juridice cu scop lucrativ, Curtea reține că acestea pot derula orice activitate, adică pot avea un scop lucrativ concretizat într-un obiect de activitate, care, însă, trebuie precizat, sub sancțiunea nulității, în actul constitutiv al persoanei juridice [a se vedea art.196 alin.(1) lit.e) din Codul civil] și care conturează sfera activităţilor pe care societatea le va desfăşura”.
La pct. 55, Curtea precizează:
În privința persoanelor juridice cu scop lucrativ, Curtea reține că acestea pot derula orice activitate, adică pot avea un scop lucrativ concretizat într-un obiect de activitate, care, însă, trebuie precizat, sub sancțiunea nulității, în actul constitutiv al persoanei juridice [a se vedea art.196 alin.(1) lit.e) din Codul civil] și care conturează sfera activităţilor pe care societatea le va desfăşura.
Iar concluzia Curții de la pct. 61 este esențială:
„În concluzie, nu orice entitate poate gestiona acest serviciu, ci numai acelea care pot face dovada capacității dobândite prin lege și prin actul de constituire de a-și asuma drepturile și obligațiile ce decurg din scopul și activitatea declarate și care fac dovada dotărilor, cunoștințelor și pregătirii necesare derulării activității în domeniul protecției animalelor.”
Consecința juridică este importantă:
nu orice societate comercială poate deveni operator al serviciului numai prin semnarea unui contract cu o autoritate publică.
Trebuie verificat dacă societatea avea, în actele sale de înființare, activități corespunzătoare domeniului protecției animalelor și dacă îndeplinea celelalte condiții prevăzute de lege pentru exercitarea serviciului.
Activitățile veterinare nu sunt asimilate automat activităților în domeniul protecției animalelor
Această distincție este fundamentală.
Prestarea serviciilor medical-veterinare nu trebuie confundată cu desfășurarea activităților în domeniul protecției animalelor și nici cu gestionarea serviciului specializat pentru câinii fără stăpân.
Chiar norma specială OUG155/2001 stabilește expres diferența dintre cele două:
Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi realizate prin gestiune directă, gestiune delegată și concesiune, în condițiile legii, numai către persoane juridice care pot presta activități în domeniul protecției animalelor și către asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor, potrivit statutului, cu obligația asigurării serviciilor medical-veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii.
Pe de o parte, sunt avute în vedere persoanele juridice care pot presta activități în domeniul protecției animalelor.
Pe de altă parte, este prevăzută distinct obligația asigurării serviciilor medical-veterinare, prin contractarea medicilor veterinari de liberă practică organizați în condițiile legii.
Dacă cele două noțiuni ar fi identice, această delimitare legislativă nu ar mai avea sens.
Un cabinet sau o societate care poate presta servicii medical-veterinare nu devine, numai prin această împrejurare, operator competent pentru întregul serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân.
Medicul veterinar poate îndeplini atribuțiile medical-veterinare prevăzute de lege.
Operatorul serviciului trebuie însă să îndeplinească condițiile distincte impuse pentru gestionarea serviciului și pentru activitățile din domeniul protecției animalelor.
Ce trebuie verificat în actele de înființare ale societății?
În cazul fiecărei societăți comerciale care capturează, transportă, adăpostește sau gestionează câini fără stăpân trebuie verificat, în primul rând, ce activități sunt înscrise în actele sale de înființare.
Nu este suficientă prezentarea generică a unui certificat de înregistrare și nici existența unei activități veterinare.
Trebuie verificată corespondența dintre:
activitățile înscrise în actele de înființare → activitățile contractate → activitățile efectiv executate.
În special trebuie stabilit dacă actele de înființare permit societății să desfășoare activități în domeniul protecției animalelor, condiție asupra căreia Curtea Constituțională insistă în Decizia nr. 483/2023.
Dacă o societate are înscrise numai activități veterinare sau altele (creșterea animalelor), această împrejurare nu trebuie tratată automat ca echivalentă cu înscrierea activităților din domeniul protecției animalelor.
Contractul nu creează competența
Un contract de achiziție publică nu reprezintă izvorul competenței legale a societății.
Contractul poate stabili obligațiile dintre autoritatea contractantă și operatorul economic numai în limitele permise de lege.
El nu poate modifica actele de înființare ale societății, nu poate suplini condițiile impuse de legislația specială și nu poate transforma serviciile veterinare în competență generală în domeniul protecției animalelor.
Cu alte cuvinte:
o societate trebuie să îndeplinească cerințele legale pentru activitatea respectivă înainte de a o executa; nu dobândește această competență pentru simplul motiv că o autoritate publică i-a atribuit un contract.
O problemă distinctă: eutanasierea în adăposturile private
O altă problemă importantă privește regimul eutanasierii.
Normele aprobate prin HG nr. 1059/2013 fac o distincție esențială între situația câinilor diagnosticați cu boli incurabile și procedura eutanasierii câinilor nerevendicați după expirarea termenului legal.
Art. 32 din HG1059/2013 stabilește că animalele diagnosticate cu boli incurabile în urma examenului medical pot fi eutanasiate în condițiile legii.
Art. 33 stabilește o protecție suplimentară pentru animalul identificat: dacă acesta este diagnosticat cu o boală incurabilă, poate fi eutanasiat numai cu permisiunea proprietarului.
În schimb, art. 35 alin. (2) stabilește expres că împuternicitul primarului emite decizii de eutanasiere exclusiv pentru câinii fără stăpân din adăposturile publice administrate de serviciile specializate sau de operatorii acestora.
Această delimitare are o consecință juridică majoră:
procedura eutanasierii câinilor nerevendicați după expirarea termenului de 14 zile nu poate fi extinsă automat asupra câinilor aflați într-un adăpost privat.
Pentru adăposturile private, temeiul care rezultă din aceste norme pentru eutanasiere îl constituie situația animalelor diagnosticate cu boli incurabile, cu respectarea procedurii medicale și a celorlalte condiții prevăzute de lege.
Prin urmare, simplul fapt că un câine se află într-un adăpost privat și nu a fost revendicat sau adoptat într-un anumit termen nu conferă administratorului adăpostului un drept general de a dispune eutanasierea acestuia.
Nici medicul veterinar nu poate transforma un adăpost privat într-un adăpost public
Prezența sau contractarea unui medic veterinar nu modifică natura juridică a adăpostului.
Medicul veterinar are competențele medicale pe care i le recunoaște legea, dar acestea nu transferă administratorului unui adăpost privat prerogativele pe care legislația le rezervă serviciilor specializate și adăposturilor publice.
Trebuie separate, așadar, trei elemente:
competența operatorului în domeniul protecției animalelor;
competențele profesionale ale medicului veterinar;
regimul juridic al adăpostului în care sunt cazate animalele.
Existența unuia dintre aceste elemente nu îl substituie pe celălalt.
Legalitatea trebuie verificată la momentul desfășurării activității
În cazul fiecărei societăți trebuie verificată situația juridică existentă la data la care aceasta a desfășurat efectiv activitățile.
Trebuie analizate actele de înființare în forma existentă la acel moment, autorizările deținute, contractul în baza căruia se acționa și activitățile efectiv executate.
O modificare ulterioară a actelor societății nu poate demonstra, prin ea însăși, că societatea îndeplinea aceleași condiții și anterior modificării.
Întrebarea esențială pentru toate societățile care gestionează câini fără stăpân
Pentru fiecare societate comercială care desfășoară activități de capturare, transport, adăpostire sau gestionare a câinilor fără stăpân trebuie să existe un răspuns documentat la următoarea întrebare:
Avea societatea, potrivit actelor sale de înființare și legislației aplicabile, competența de a desfășura activități în domeniul protecției animalelor și de a gestiona serviciul specializat?
Abia după stabilirea acestui lucru trebuie analizat contractul.
Ordinea nu poate fi inversată.
Contractul nu creează competența.
Activitatea veterinară nu este, prin ea însăși, echivalentă cu activitatea în domeniul protecției animalelor.
Competența operatorului trebuie să existe și să poată fi demonstrată prin raportare la lege și la actele sale de înființare.
Iar concluzia Curții Constituționale trebuie să constituie punctul de plecare al oricărei verificări:
„Nu orice entitate poate gestiona acest serviciu.”
primărie nu conferă automat unei societăți comerciale competența de a gestiona câinii fără stăpân